iulie 26, 2014

Despre Israel, cu drag!

     In mai am fost in vacanta in Israel. Nu era pe lista de prioritati dar pentru ca un bun prieten locuieste in Tel Aviv cu ocazia unei burse de studii am zis ca e un moment bun sa ii facem o vizita si sa ne largim orizonturile. Si bine am facut! Amestecul de culturi si traditii, modernitatea Tel Avivului si istoria care se simte la tot pasul in Ierusalim, atmosfera de vacanta si mancarea, o, mancarea ne-au facut sa ne indragostim de tara asta atat de ciudata si sa vrem sa ne intoarcem. Nu ma pricep deloc la politica si nici la istorie, nu stiu a cui este dreptatea in conflictul asta care nu se mai termina dar nu pot sa nu ii admir pe evrei pentru modul in care si-au pastrat sute de ani traditiile si limba in afara unor granite. Imi doresc doar ca totul sa se termine cu bine, ca oamenii dragi care sunt acolo sa fie in siguranta si ca toata lumea sa poata ajunge macar o data in locul asta minunat si sa incerce cea mai buna mancare pe care am mancat-o vreodata.
     Israelienii au un respect aparte pentru mancare, folosesc cu talent putinele legume pe care le produc, condimenteaza cu atentie si sunt foarte generosi. Am mancat aici cele mai bogate brunchuri, cel mai bun humus si falafel si nenumarate salate delicioase.
     Dar sa incepem cu inceputul:
     De cum am pus piciorul in Tel Aviv ne-am oprit sa luam masa, ca doar nu era sa incepem sa vizitam pe stomacul gol. Am comandat shakshuka, un mic dejun traditional cu oua coapte in sos de rosii cu legume si am primit o tigaie de fonta aburinda inconjurata de o multime de alte bunatati: salate de mai multe feluri, unt, sos de iaurt, tahini, paine, dulceata, suc de portocale, cafea. Oamenii astia nu se joaca cu mancarea!
    Am luat apoi la picior orasul, ne-am pierdut se stradutele inguste din vechiul Jaffa, am facut o plimbare pe faleza si o baie in mare apoi ne-am oprit la un restaurant hip de pe malul marii pentru un pahar de vin si o portie de peste la gratar. De aici nu am poze cu mancarea pentru ca era destul de intuneric si nu am vrut sa imi bat capul cu setarile aparatului dar nu imi amintesc sa fi mancat ceva care sa nu fie bun.

      A doua zi ne-am indreptat catre Ierusalim unde prima oprire a fost un mic restaurant traditional unde nu se servea decat humus. au am luat unui cu seminte de pin care a venit insotit de falafel si de o salata de rosii cu patrunjel si de pita calda. Vai ce pofta mi s-a facut!
    Am colindat apoi cele patru cartiere ale orasului (arab, crestin, armenian, evreiesc), am baut suc de rodii proaspat stors si am negociat pentru cele cateva suveniruri pe care le-am luat, am mancat un fel de sarmale traditionale armeniene apoi ne-am intors in Tel Aviv.
     A treia zi am fost in excursie organizata la Marea Moarta si Masada si din pacate ofertele de masa nu au fost prea bogate, dar un kebab delicios tot am mancat. M-a impresionat in mod deosebit desertul care se intinde cat vezi cu ochii, povestile despre beduini si legenda cetatii Masada.
     La intoarcere am zis sa ne oprim in Tel Aviv pentru o masa ca lumea si asa am avut parte de cea mai tare experienta culinara din toata vacanta. Pe faleza trecusem de cateva ori pe langa restaurantul The old man and the sea la care era intotdeauna coada si am zis ca trebuie sa fie ceva la mijloc. Ne-am asezat cuminti la rand si dupa vreo 15 minute am fost chemati si asezati inauntru la o masa. Pana sa ne dezmeticim si sa cerem un meniu un chelner grabit ne-a adus o carafa imensa de limonada si a aruncat-o pe masa. Noi incercam sa ii spunem ca nu am comandat nimic si ca a gresit masa dar el a plecat imediat si ne-a lasat cu ochii in soare. Pentru ca ne era sete, am baut.:D Dupa 5 minute apare un alt chelner si pana sa ii cerem noi meniul si sa il intrebam ce ne recomanda a inceput sa ne arunce pe masa vreo 20 de castronele cu 20 de salate si sosuri diferite si un castron cu lipie calda.
    Pentru ca locul e destul de mare si de aglomerat iar nu am reusit sa ii cerem meniul asa ca a plecat si am ramas cu masa plina, nestiind ce se intampla. Pentru ca ne era foame, am mancat.:D : salata de vinete, de quinoa, falafel, humus, iaurt cu castraveti, varza, nicinumaistiu. Am zis ca daca tot sunt pe masa, ce sa facem, sa ne uitam la ele? Abia dupa vreo 10 minute am primit si meniul din care ne-am lamurit in cele din urma cum sta treaba: aveau mai multe variante de fel principal iar aceste salate erau din partea casei. Am comandat niste peste cu cartofi prajiti si ne-am vazut de treaba. Partea cea mai amuzanta a venit insa cand Sorin a intrebat daca mai putem primi o portie de humus pentru ca era atat de bun. Chelnerul s-a uitat amuzat la noi, ne-a luat toata castroanele goale si ne-a adus altele pline in loc. Iar treaba asta s-a mai repetat de cateva ori, pentru ca ne tot dadea tarcoale si cand vedea ca mai terminam ceva facea refill. A trebui sa ne certam cu el ca sa il oprim si sa mai lasam un locsor si pentru felul principal. Bineinteles ca am mancat si pestele, ca era prajit si dulce si delicios, ba am mai primit din partea casei si ceai cu menta si gogosele cu miere si le-am mancat si pe alea. Asta da ospat!
    Cea de-a patra zi a fost rezervata orasului Haifa, cel mai muncitoresc oras dintre toate orasele Israelului. De fapt aici se spune ca in timp ce Ierusalimul se roaga, Tel avivul petrece, Haifa munceste. Iar lucrul asta se vede. Orasul este destul de linistit insa are cateva cartiere foarte frumoase, pline de verdeata si cu o vedere panoramica asupra marii iar gradinile Bahai sunt minunate dar din pacate accesibile publicului doar partial.
    Am mancat si aici pe saturate: un fel de chiftea de vita si oaie coapta in sos de tahini, orez cu fructe de mare si inca niste chestii de care nu imi mai aduc aminte.

    Cert e ca dupa fiecare masa simteam ca explodam dar nici nu ne puteam opri pentru ca mancarea era foarte gustoasa. Ne-am intors devreme in Tel Aviv si am luat cina la un restaurant iatlienesc unde am mancat cele mai bune paste cu hribi si castane coapte, pizza delicioasa, paste cu ragu de pui si fructe de mare.
    Ultima zi a fost dedicata exclusiv lenevelii, nu ca am fi intrat in vreun muzeu pana atunci. Am luat micul dejun la Benedict, un restaurant simpatic al carui meniu cantine doar variante pentru micul dejun, dar pe care le poti manca la orice ora.
    Am dat o tura apoi prin piata, am dormit cateva ore pe plaja apoi am mancat iar ceva italienesc si surprinzator de bun. Prietenul nostru Cosmin ne-a dus apoi intr-un loc foarte misto de pe bulevardul Rothschild unde am mancat cele mai bune deserturi cu ciocolata. Cred ca am stat o jumatate de ora sa ma hotarasc si apoi bineinteles ca am mancat de la toata lumea din farfurie. Ce n-as da sa existe astfel de locuri si in Bucuresti!
    Ce mi-a placut cel mai mult legat de mancare e ca am mancat la fel de bine oriunde ne-am asezat si nu a fost nevoie sa ne uitam pe Trip advisor nici macar o data. Pur si simplu nu aveai cum sa dai gres, iar gandul asta a contribuit extrem de mult la atmosfera de vacanta. Am fost palcut surprinsa si de faptul ca foarte multa lume intelege si vorbeste romaneste si ca multi dintre ei au rude si prieteni in Romania. M-au uimit contrastele, viteza cu care conduceau soferii de autobuz, multitudinea autostrazilor, amabilitatea oamenilor si atmosfera de vacanta. Sper sa ne intoarcem cat de curand! Shalom!

                                                                                                         yours truly, food and travel lover, 
                                                                                                                                                Lavinia

iulie 07, 2014

Prajitura cu visine ca in copilarie

     Doua postari pe blog in doua zile consecutive? I didn't see this coming! Numai ca dupa ce ieri v-am aratat o poza cu prajitura cu visine a copilariei mele am fost uimita de numarul mare de likeuri si m-am gandit ca poate mai sunt si altii care cauta acea reteta perfecta cu care au crescut. Eu una am incercat mai multe variante si abia cand am gasit-o pe cea originala (adica fix pe cea pe care o folosea matusa mea in copilarie cand ne facea prajitura asta) nu m-am lasat.

Asadar, daca vreti si voi sa va bucurati de amintiri dulci-amarui notati asa:
Ingrediente:
16 portii, timp de preparare 40 minute, usor
5 oua
1 cana zahar
4 linguri apa
1 cana faina
4 linguri ulei
1 castron mare visine fara samburi
Preparare:
    Se bat albusurile cu 4 linguri de apa, un praf de sare si zaharul pana se obtine o bezea tare. Se adauga apoi galbenusurile, uleiul si faina si se mai amesteca putin cat sa se omogenizeze compozitia. Se toarna intr-o tava tapetata cu unt si faina, sau mai simplu, cu hartie de copt, se adauga 2/3 din visine deasupra si se da la cuptorul incalzit la 180 de grade. Dupa 10 minute se trage tava putin in afara cuptorului si se adauga si restul de visine apoi se mai lasa la copt inca 20 de minute sau pana cand o scobitoare introdusa in centru iese curata. Se lasa sa se raceasca apoi se portioneaza si se pudreaza cu zahar pudra. E geniala cu un pahar de lapte rece dar si simpla.

     Apropo de asta, voua ce mancaruri va aduc cel mai tare aminte de copilarie? Eu am o lista intreaga care incepe cu prajitura asta, continua cu cozonacul cu crema de ciocolata si nuca, scovergile cu zahar, branzoaicele, omleta cu multa verdeata, tochitura mancata direct din ceaun cu mamaliga si cate si mai cate. Am mostenit bucuria de a manca si gati de la doua persoane foarte dragi mie care din pacate nu mai sunt de mult printre noi si cumva ma simt datoare sa duc mai departe traditia asta. Si nici ca se putea sa primesc o insarcinare mai frumoasa.

                                                                                                                       yours truly,
                                                                                                               a little bit nostalgic, Lavinia

iulie 05, 2014

Bloggers' Garden potluck party

Hello all,
     It's been a while si devine din ce in ce mai clar pentru mine ca nu mai pot sa fac asta on a regular basis. Desi mi-e greu sa recunosc trebuie sa accept ca asta e viata mea acum si ca organizarea timpului liber nu e cea mai mare calitate a mea. Iar cand vad ca mai sunt si alti oameni care scriu la fel de rar ca si mine ma gandesc ca poate nu e chiar asa de rau. Am dat discutiile pe Facebook si comentariile pe blog pe intalniri adevarate, cu oameni in carne si oase care mananca din ceea ce au gatit in loc sa admire fotografii si zau ca nu pot sa ma plang de asta.
     Ultima isprava de genul asta s-a intamplat duminica trecuta in minunata curte a familiei foodie. Au fost acolo Andie, Cata, Mihai, Andreea, Ana, Mazi, Ana, Madalin impreuna cu jumatatile lor mai bune si fiecare a adus de acasa ceva gata pregatit sau care putea fi terminat in cateva minute pe gratar sau in cea-mai-mov-bucatarie-ever iar ziua s-a impartit intre discutii despre vacante si mancare (oh well, asta visam, asta pictam!), copii si case si orice altceva. Iar cand a aparut si Florin si a inceput sa ne imbie cu Aperoale nici ca ne mai lasam dusi. It was really fun si sper sa repetam experienta cat de curand.
   
In ceea ce ma priveste am dus la petrecere doua salate inspirate de retetele lui Ottolenghi din Plenty. Cea cu orz a avut mare succes la public dar mie imi place foarte mult si cea cu linte asa ca le voi scrie mai jos pe amandoua. Va provoc ca vara asta sa dati gratarul pe un picnic si sa mergeti la iarba verde cu cateva chestii pregatite de acasa. Noi am facut si anul trecut chestia asa, in aproximativ aceeasi formula de blogeri mancaciosi si a fost foarte dragut sa mancam si sa stam la povesti fara sa asteptam o vesnicie sa fie gata gratarul si carnea si everything else.

Salata cu orz si rodie
4 portii generoase, timp de preparare 30 minute, usor
Ingrediente:
1 cana orz decorticat
6 tulpini proaspete de telina
2 catei de usuturoi
seminetele de la o rodie mare
o legatura de patrunjel
1 legatura marar
3-4 linguri ulei de masline
3 linguri otet balsamic
1 lingura melasa de rodii
1 lingura zatar
Preparare:
Pentru inceput se fierbe orzul in suficienta apa pana se inmoaie dar ramane un pic al dente. Dureaza aproximativ 30 minute. Se scurge bine si cat este inca fiebinte se amesteca cu uleiul, otetul, usturoiul, telina taiata cuburi, sare, piper. Desi reteta cu preciza asta eu am adaugat si o lingura de melasa de rodii si una de zatar si bine am facut. Il lasam apoi sa se raceasca si adaugam verdeata taiata marunt si semintele de rodie apoi il putem devora.


Salata cu linte verde, rosii coapte si gorgonzola:
4 portii generoase, timp de preparare 45 minute, usor
Ingrediente:
5-6 rosii carnoase
1 ceapa rosie
400 g linte verde
1 legatura marar
1 legatura patrunjel
1 catele de usturoi
100 gorgonzola
sare, piper
ulei de masline
otet balsamic
Preparare:
Taiet rosiile in sferturi, le stropim cu putin ulei de masline si le punem la cuptor (180 grade), pe o hartie de copt, pana se inmoaie.
Intre timp scurgem lintea (eu am folosit conserva), o clatim si o amestecam cu ceapa taiat pestisori, verdeata tocate, usutroiul ras si gorgonzola rupta in bucati. Adaugam apoi rosiile coapte, uleiul, otetul, sare si piper dupa gust si mancam imediat.

P.S.-Thanks for the pictures Catalinei si lui Mihai, eu aveam mainile ocupate cu painea unsa cu unt si usturoi si cu furculita asa ca imi era imposibil sa mai fac si poze. Daca sunteti curiosi sa vedeti ce au mai gatit si altii luati de cititi la Mazi.

martie 21, 2014

Tarta cu spanac si crusta de ovaz si susan

     Ieri am facut cea mai buna tarta sarata cu spanac din toata viata mea de bucatar. Si tineti cont ca afirmatia asta vine din partea unei persoane careia nu-i place spanacul. Deloc!
     Totul a pornit de la o provocare din partea unei colege care nu mancase nimic facut de mine si care si-a dorit in mod deosebit o tarta cu spanac.
     Dupa cautari prin carti si pe internet am dat peste reteta asta de care m-am indragostit iremediabil pentru ca sparanghel si pentru ca susan in crusta.:D Cand eram la jumatatea retetei am constatat ca dureaza mai mult decat imi planificasem eu asa ca am ajustat un pic modul de preparare si ingredientele pentru a ma incadra in timpul disponibil si bine am facut. Reteta dupa care m-am insiprat e vegana dar eu am inlocuit tofu cu branza telemea si am adaugat un ou, dar voi o puteti respecta intocmai daca tineti post.
     Ce mi-a placut cel mai mult a fost crusta crocanta in care uleiul de masline a luat locul untului. Cred ca voi folosi reteta asta de crusta de multe ori de acum incolo.

Ingrediente:
pentru 6 portii, timp de preparare 1 ora 30 minute, 6 portii
Pentru crusta
3 linguri seminte de susan
1/2 cana fulgi de ovaz
1 cana faina integrala
1/2 lingurita praf de copt
3/4 lingurita sare
1/2 lingurita piper
1/3 cana apa
1/3 cana ulei de masline
Pentru umplutura
1 lingura ulei de masline
1 ceapa medie
2-3 catei de usturoi
15 fire sparanghel
400 g spanac
2-3 linguri vin alb
sucul de la 1/4 lamaie
1 lingura otet de mere
1 ou
100 g branza telemea
cimbru, oregano proaspete sau uscate
fulgi de chili
1 lingurita seminte de chimen
sare, piper


Preparare:
     Am inceput cu prepararea crustei. Pornim cuptorul sa se incalzeasca la 180 de grade si coacem semintele de susan si ovazul cateva minute pana devin aurii. Le mixam apoi intr-un robot cu faina, condimentele si praful de copt apoi adaugam uleiul si apa si mixam pana obtinem un aluat faramicios. Intindem aluatul intr-o tava de tarta de 20-25 cm diametru incercand sa acoperim si marginile. Eu l-am intins direct cu mana, in tava. Dam apoi aluatul la cuptor 10 minute, ca sa ramana crocant si sa nu se inmoaie de la umplutura.
      Pentru umplutura calim in ulei ceapa tocata marunt, usturoiul si sparanghelul tocat in bucatele de 2-3 cm. Cand acestea s-au inmuiat adaugam spanacul si mai lasam pe foc cateva minute. Adaugam vinul si mai lasam un minut sa se evapore alcoolul. Amestecam apoi compozitia obtinuta cu branza faramitata, oul si restul condimentelor. Turnam compozitia peste crusta si mai coacem 30 de minute pana se incheaga si se rumeneste usor.
     Au mancat din tarta asta vreo 6 persoane si toate s-au declarat multumite. Incercati-o acum cat sunt pline pietele de spanac si spuneti-mi sum vi s-a parut.
P.S.: daca puneti la socoteala ca tarta asta e plina de vitamine si fibre atunci nu va ramane altceva de facut decat sa o incercati

                                                                                                                      yours truly, spinach hater,                                                                                                                                                  Lavinia