noiembrie 22, 2014

Concurs cu paella si amintiri spaniole cu gust de usturoi

     Nu stiu ce faceti voi in weekendurile de toamna dar stiu ca eu le astept cu mare nerabdare. Sambata e zi de curatenie, de gatit bunatati la cuptor, citit si vizionat ultimele episoade din serialele preferate. Cand si cand ma mai apuca nostalgia si rafoiesc sau sortez fotografii din vacante, planuiesc unele noi iar daca sunt cu adevarat harnica scriu si pe blog. :D.

      Duminica mancam de obicei in oras apoi mergem la film sau la o piesa de teatru si la un ceai cu prietenii. Intr-una din aceste iesiri am profitat de invitatia celor de La Rambla si am domolit dorul de vacanta cu o portie delicioasa de paella.

    Asta vara am mancat paella la mama  ei acasa, la Valencia, si desi nu sunt mare fan orez mi-a placut foarte mult combinatia cu fructe de mare sau cu carnita frageda de iepure. Ba mai mult decat atat, am avut grija sa imbunatatesc reteta cu un pahar de sangria pe care l-am varsat din greseala in tava cu paella pe care o asteptasem o ora. :).
   
      Aveam deci termen de comparatie, iar paella de la Rambla nu m-a dezamagit. Am incercat cate un pic din toate sortimentele si am declarat castigatoare varianta cu fructe de mare. Foarte mult mi-au placut si calamarii pane si painea prajita cu usturoi si sos de rosii din care am mancat cantitati impresionante in vacanta noastra pe taramuri iberice. M-am bucurat sa gasesc atat de aproape de casa gustul de care m-am indragostit vara asta (cand mancarea a luat locul obiectivelor turistice si unde am facut o obsesie pentru pimientos do padron si gambas al ajillo) si simt ca nu va mai trece mult pana la urmatoarea intalnire cu deliciosii calamari. Mai mult decat atat, imi doresc sa va ispitesc si pe voi sa incercati minunata bucatarie spaniola, fie ca vreti sa va amintiti de o vacanta petrecuta acolo sau sa va deschideti apetitul catre o destinatie care cu siguranta nu va va dezamagi.

     Prin urmare incepem azi un mic concurs in urma caruia puteti castiga o paella cu fructe de mare pentru 4 persoane, oferita de restaurantul La Rambla. Pentru a va inscrie va rog sa  dati like paginilor de Facebook La Rambla si Bucatar sub acoperire si sa imi lasati un comentariu in care sa imi ziceti ce fel de mancare spaniola va place cel mai mult sau ce ati dori sa incercati dar nu ati avut inca ocazia. Castigatorul va fi ales cu ajutorul Random.org si anuntat duminica viitoare pe blog iar acesta va putea beneficia oricand de premiu, cu o rezervare telefonica inainte.
    Haideti, abia astept sa vad de ce imi faceti pofta!

                                                                                                       yours truly, spanish food lover,
                                                                                                                                      Lavinia

octombrie 26, 2014

Paste de toamna cu ficatei si hribi

     In ultima vreme blogul nu a mai fost o prioritate pentru mine. De fapt, nu a mai fost deloc. Incercand sa-mi fac timp pentru toate intre joburi, citit, plimbari si alte activitati l-am lasat deoparte si am uitat de el. Azi am intrat intamplator pe pagina de Facebook, pentru ca vremea de afara mi-a adus aminte de niste retete gustoase si vroiam sa va zic si voua de ele si am ramas muta de uimire cand am vazut ca in ultimele cateva zile s-au strans 200 de like-uri noi. Nu pot sa imi explic ce sa s-a intamplat, nu stiu cum de sunteti inca aici, dar va multumesc ca nu ma lasati sa renunt la pasiunea mea, la blogul acesta care mi-a adus de-a lungul timpului atatea satifactii. Si ca sa ma revansez macar un pic va las o reteta delicioasa de paste cu ficatei pe care am pregatit-o cu ceva timp in urma si care mi se pare foarte potrivita pe vremea asta.

Ingrediente:
pentru 4 portii, timp de preparare 30, usor
50 g unt
o ceapa mica
400 g ficatei
30 g hribi uscati hidratati in 50 ml apa fierbinte
1 cutie rosii in bulion
50 ml vin Marsala
300 g paste
sare, piper
2 lingurite ulei de trufe/pasta de trufe
50 g parmezan
Preparare:
     Curatam ceapa si o taiem fin, spalam ficateii si ii taiem cuburi. In untul topit calim ceapa timp de 5 minute pana devine aurie. Adaugam apoi ficateii si ii calim 3-4 minute. Adaugam hribii scursi bine, rosiile si Marsala si lasam pe foc inca 5 minute pana obtinem un sos grosut. Condimentam cu sare si piper.
     Intre timp fierbem pastele al dente apoi le amestecam cu sosul si cu uleiul/pasta de trufe. Impartim in farfurii, presaram cu parmezan proaspat si servim

P.S.- reteta e adaptata de aici

                                                                                                              yours truly, pasta lover,
                                                                                                                                       Lavinia

iulie 26, 2014

Despre Israel, cu drag!

     In mai am fost in vacanta in Israel. Nu era pe lista de prioritati dar pentru ca un bun prieten locuieste in Tel Aviv cu ocazia unei burse de studii am zis ca e un moment bun sa ii facem o vizita si sa ne largim orizonturile. Si bine am facut! Amestecul de culturi si traditii, modernitatea Tel Avivului si istoria care se simte la tot pasul in Ierusalim, atmosfera de vacanta si mancarea, o, mancarea ne-au facut sa ne indragostim de tara asta atat de ciudata si sa vrem sa ne intoarcem. Nu ma pricep deloc la politica si nici la istorie, nu stiu a cui este dreptatea in conflictul asta care nu se mai termina dar nu pot sa nu ii admir pe evrei pentru modul in care si-au pastrat sute de ani traditiile si limba in afara unor granite. Imi doresc doar ca totul sa se termine cu bine, ca oamenii dragi care sunt acolo sa fie in siguranta si ca toata lumea sa poata ajunge macar o data in locul asta minunat si sa incerce cea mai buna mancare pe care am mancat-o vreodata.
     Israelienii au un respect aparte pentru mancare, folosesc cu talent putinele legume pe care le produc, condimenteaza cu atentie si sunt foarte generosi. Am mancat aici cele mai bogate brunchuri, cel mai bun humus si falafel si nenumarate salate delicioase.
     Dar sa incepem cu inceputul:
     De cum am pus piciorul in Tel Aviv ne-am oprit sa luam masa, ca doar nu era sa incepem sa vizitam pe stomacul gol. Am comandat shakshuka, un mic dejun traditional cu oua coapte in sos de rosii cu legume si am primit o tigaie de fonta aburinda inconjurata de o multime de alte bunatati: salate de mai multe feluri, unt, sos de iaurt, tahini, paine, dulceata, suc de portocale, cafea. Oamenii astia nu se joaca cu mancarea!
    Am luat apoi la picior orasul, ne-am pierdut se stradutele inguste din vechiul Jaffa, am facut o plimbare pe faleza si o baie in mare apoi ne-am oprit la un restaurant hip de pe malul marii pentru un pahar de vin si o portie de peste la gratar. De aici nu am poze cu mancarea pentru ca era destul de intuneric si nu am vrut sa imi bat capul cu setarile aparatului dar nu imi amintesc sa fi mancat ceva care sa nu fie bun.

      A doua zi ne-am indreptat catre Ierusalim unde prima oprire a fost un mic restaurant traditional unde nu se servea decat humus. au am luat unui cu seminte de pin care a venit insotit de falafel si de o salata de rosii cu patrunjel si de pita calda. Vai ce pofta mi s-a facut!
    Am colindat apoi cele patru cartiere ale orasului (arab, crestin, armenian, evreiesc), am baut suc de rodii proaspat stors si am negociat pentru cele cateva suveniruri pe care le-am luat, am mancat un fel de sarmale traditionale armeniene apoi ne-am intors in Tel Aviv.
     A treia zi am fost in excursie organizata la Marea Moarta si Masada si din pacate ofertele de masa nu au fost prea bogate, dar un kebab delicios tot am mancat. M-a impresionat in mod deosebit desertul care se intinde cat vezi cu ochii, povestile despre beduini si legenda cetatii Masada.
     La intoarcere am zis sa ne oprim in Tel Aviv pentru o masa ca lumea si asa am avut parte de cea mai tare experienta culinara din toata vacanta. Pe faleza trecusem de cateva ori pe langa restaurantul The old man and the sea la care era intotdeauna coada si am zis ca trebuie sa fie ceva la mijloc. Ne-am asezat cuminti la rand si dupa vreo 15 minute am fost chemati si asezati inauntru la o masa. Pana sa ne dezmeticim si sa cerem un meniu un chelner grabit ne-a adus o carafa imensa de limonada si a aruncat-o pe masa. Noi incercam sa ii spunem ca nu am comandat nimic si ca a gresit masa dar el a plecat imediat si ne-a lasat cu ochii in soare. Pentru ca ne era sete, am baut.:D Dupa 5 minute apare un alt chelner si pana sa ii cerem noi meniul si sa il intrebam ce ne recomanda a inceput sa ne arunce pe masa vreo 20 de castronele cu 20 de salate si sosuri diferite si un castron cu lipie calda.
    Pentru ca locul e destul de mare si de aglomerat iar nu am reusit sa ii cerem meniul asa ca a plecat si am ramas cu masa plina, nestiind ce se intampla. Pentru ca ne era foame, am mancat.:D : salata de vinete, de quinoa, falafel, humus, iaurt cu castraveti, varza, nicinumaistiu. Am zis ca daca tot sunt pe masa, ce sa facem, sa ne uitam la ele? Abia dupa vreo 10 minute am primit si meniul din care ne-am lamurit in cele din urma cum sta treaba: aveau mai multe variante de fel principal iar aceste salate erau din partea casei. Am comandat niste peste cu cartofi prajiti si ne-am vazut de treaba. Partea cea mai amuzanta a venit insa cand Sorin a intrebat daca mai putem primi o portie de humus pentru ca era atat de bun. Chelnerul s-a uitat amuzat la noi, ne-a luat toata castroanele goale si ne-a adus altele pline in loc. Iar treaba asta s-a mai repetat de cateva ori, pentru ca ne tot dadea tarcoale si cand vedea ca mai terminam ceva facea refill. A trebui sa ne certam cu el ca sa il oprim si sa mai lasam un locsor si pentru felul principal. Bineinteles ca am mancat si pestele, ca era prajit si dulce si delicios, ba am mai primit din partea casei si ceai cu menta si gogosele cu miere si le-am mancat si pe alea. Asta da ospat!
    Cea de-a patra zi a fost rezervata orasului Haifa, cel mai muncitoresc oras dintre toate orasele Israelului. De fapt aici se spune ca in timp ce Ierusalimul se roaga, Tel avivul petrece, Haifa munceste. Iar lucrul asta se vede. Orasul este destul de linistit insa are cateva cartiere foarte frumoase, pline de verdeata si cu o vedere panoramica asupra marii iar gradinile Bahai sunt minunate dar din pacate accesibile publicului doar partial.
    Am mancat si aici pe saturate: un fel de chiftea de vita si oaie coapta in sos de tahini, orez cu fructe de mare si inca niste chestii de care nu imi mai aduc aminte.

    Cert e ca dupa fiecare masa simteam ca explodam dar nici nu ne puteam opri pentru ca mancarea era foarte gustoasa. Ne-am intors devreme in Tel Aviv si am luat cina la un restaurant iatlienesc unde am mancat cele mai bune paste cu hribi si castane coapte, pizza delicioasa, paste cu ragu de pui si fructe de mare.
    Ultima zi a fost dedicata exclusiv lenevelii, nu ca am fi intrat in vreun muzeu pana atunci. Am luat micul dejun la Benedict, un restaurant simpatic al carui meniu cantine doar variante pentru micul dejun, dar pe care le poti manca la orice ora.
    Am dat o tura apoi prin piata, am dormit cateva ore pe plaja apoi am mancat iar ceva italienesc si surprinzator de bun. Prietenul nostru Cosmin ne-a dus apoi intr-un loc foarte misto de pe bulevardul Rothschild unde am mancat cele mai bune deserturi cu ciocolata. Cred ca am stat o jumatate de ora sa ma hotarasc si apoi bineinteles ca am mancat de la toata lumea din farfurie. Ce n-as da sa existe astfel de locuri si in Bucuresti!
    Ce mi-a placut cel mai mult legat de mancare e ca am mancat la fel de bine oriunde ne-am asezat si nu a fost nevoie sa ne uitam pe Trip advisor nici macar o data. Pur si simplu nu aveai cum sa dai gres, iar gandul asta a contribuit extrem de mult la atmosfera de vacanta. Am fost palcut surprinsa si de faptul ca foarte multa lume intelege si vorbeste romaneste si ca multi dintre ei au rude si prieteni in Romania. M-au uimit contrastele, viteza cu care conduceau soferii de autobuz, multitudinea autostrazilor, amabilitatea oamenilor si atmosfera de vacanta. Sper sa ne intoarcem cat de curand! Shalom!

                                                                                                         yours truly, food and travel lover, 
                                                                                                                                                Lavinia

iulie 07, 2014

Prajitura cu visine ca in copilarie

     Doua postari pe blog in doua zile consecutive? I didn't see this coming! Numai ca dupa ce ieri v-am aratat o poza cu prajitura cu visine a copilariei mele am fost uimita de numarul mare de likeuri si m-am gandit ca poate mai sunt si altii care cauta acea reteta perfecta cu care au crescut. Eu una am incercat mai multe variante si abia cand am gasit-o pe cea originala (adica fix pe cea pe care o folosea matusa mea in copilarie cand ne facea prajitura asta) nu m-am lasat.

Asadar, daca vreti si voi sa va bucurati de amintiri dulci-amarui notati asa:
Ingrediente:
16 portii, timp de preparare 40 minute, usor
5 oua
1 cana zahar
4 linguri apa
1 cana faina
4 linguri ulei
1 castron mare visine fara samburi
Preparare:
    Se bat albusurile cu 4 linguri de apa, un praf de sare si zaharul pana se obtine o bezea tare. Se adauga apoi galbenusurile, uleiul si faina si se mai amesteca putin cat sa se omogenizeze compozitia. Se toarna intr-o tava tapetata cu unt si faina, sau mai simplu, cu hartie de copt, se adauga 2/3 din visine deasupra si se da la cuptorul incalzit la 180 de grade. Dupa 10 minute se trage tava putin in afara cuptorului si se adauga si restul de visine apoi se mai lasa la copt inca 20 de minute sau pana cand o scobitoare introdusa in centru iese curata. Se lasa sa se raceasca apoi se portioneaza si se pudreaza cu zahar pudra. E geniala cu un pahar de lapte rece dar si simpla.

     Apropo de asta, voua ce mancaruri va aduc cel mai tare aminte de copilarie? Eu am o lista intreaga care incepe cu prajitura asta, continua cu cozonacul cu crema de ciocolata si nuca, scovergile cu zahar, branzoaicele, omleta cu multa verdeata, tochitura mancata direct din ceaun cu mamaliga si cate si mai cate. Am mostenit bucuria de a manca si gati de la doua persoane foarte dragi mie care din pacate nu mai sunt de mult printre noi si cumva ma simt datoare sa duc mai departe traditia asta. Si nici ca se putea sa primesc o insarcinare mai frumoasa.

                                                                                                                       yours truly,
                                                                                                               a little bit nostalgic, Lavinia