Meniu

februarie 10, 2011

Chocolate craving

4Postarea de fata este despre cum mi-a fost mie ieri pofta de ciocolata. Da' o pofta asa cum nu am mai avut de ani buni. Asa se face ca odata ajunsa acasa am incropit cea mai ciocolatoasa prajitura ever, o adevarata bomba calorica. Intre timp Sorin mi-a tot dat tarcoale si pentru ca il chinuia talentul fotografic a imortalizat fiecare moment al prepararii. Iata deci how to make a mississippi mud pie in a really tiny urban kitchen.
Pai ne echipam corespunzator, montam robotul de bucatarie si scoatem ingredientele principale (ciocolata si unt) din frigider.

1

Cat timp cele doua se topesc la bain marie bem o cana de apa ca doar am muncit destul.:D

2

Punem piscoturile in robot si le maruntim bine de tot (trebuia sa fie biscuiti dar v-am zis ca mi-era pofta rau, cata rabdare sa mai am ca sa ma duc sa cumpar biscuiti?)

3
Mai facem o poza cu "fata de camila", vorba Dianei, masuram ce mai e de masurat, le amestecam pe toate la un loc si dam prajitura la cuptor ca deja the urge for chocolate a atins cote paroxistice.

5

45 de minute mai tarziu scoatem minunatia din cuptor si o mai pazim vreo juma' de ora pana cand se mai raceste.
Am mancat o felie generoasa, le-am dus si lui Roz si Cd si inca mai am cateva portii pentru zilele urmatoare. Un desert decadent ca acesta se consuma obligatoriu in portii mici!
Si acum reteta pe bune, ca poate v-o razbi si pe voi pofta de ciocolata si sa stiti cum s-o alinati.
Mississippi mud pie-reteta Gordon Ramsay
Ingrediente:
200 g biscuiti digestivi (merg si piscoturi sau alti biscuiti in lipsa)
250 g unt
250 g ciocolata amaruie, cea mai buna pe care o gasiti
4 oua mari
90 g zahar alb
90 g zahar brun
200 ml smantana dulce
Preparare:
Topiti ciocolata si untul la bain marie. Maruntiti biscuitii in robot apoi amestecati-i cu 120 de grame din amestecul topit de ciocolata si unt.Puneti acest amestec pe fundul unei forme de tort cu peretii detasabili cu diametrul de 23-24 de cm, tapetata in prealabil cu hartie de copt.Bateti bine ouale cu cele doua feluri de zahar pana isi dubleza volumul. Adaugati peste ele smantana topita si apoi amestecul de ciocolata si unt ramas (atentie sa nu fie fierbinte pentru ca se vor coace oaule).Turnati totul peste blat si dati la cuptorul incins la 180 de grade timp de 45 de minute, pana se formeaza o crusta deasupra. Lasati sa se raceasca la temperatura camerei si apoi la frigider daca mai aveti rabdare. Cel mai bun e rece, eventual cu o lingura de frisca sau o cupa de inghetata alaturi.

7 comentarii:

  1. Pe mine nu m-ai intrebat daca poti posta pozele!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. M-a luat si pe mine o pofta la ora asta din noapte...
    Trebuie sa o fac si eu. Am zis.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am facut aseara tortul si a iesit suuuper :D
    multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca ti-a placut!E una dintre prajiturile mele preferate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca am citit reteta de vreo 3 ori si tot nu sunt lamurita-sau poate scrie si sunt prea adormita:))) cata ciocolata in blat si cata in crema? Care e proportia? Musai trebe sa fac tortul azi, sunt insarcinata si nu mai e rabdare:))) super blogul tau! De la Adi Hadean am ajuns la tine;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Evident ca la 10 secunde dupa ce am postat, am vazut ca scria maaaare 120 grame din amestec:))) ignora-ma te rog! I deserve it! My fault! Incerc sa ma scot cu sarcina, cica asta e motivul ca as fi aiurita:)) mai scriu o tura dupa ce e gata praji:) Claudia

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna Claudia! Imi pare rau ca nu ti-am raspuns pana acum si ma bucur ca te-ai lamurit singura in final. Sper sa iti iasa bine prajitura si sa te bucuri de ea. Astept impresii!

    RăspundețiȘtergere