octombrie 26, 2014

Paste de toamna cu ficatei si hribi

     In ultima vreme blogul nu a mai fost o prioritate pentru mine. De fapt, nu a mai fost deloc. Incercand sa-mi fac timp pentru toate intre joburi, citit, plimbari si alte activitati l-am lasat deoparte si am uitat de el. Azi am intrat intamplator pe pagina de Facebook, pentru ca vremea de afara mi-a adus aminte de niste retete gustoase si vroiam sa va zic si voua de ele si am ramas muta de uimire cand am vazut ca in ultimele cateva zile s-au strans 200 de like-uri noi. Nu pot sa imi explic ce sa s-a intamplat, nu stiu cum de sunteti inca aici, dar va multumesc ca nu ma lasati sa renunt la pasiunea mea, la blogul acesta care mi-a adus de-a lungul timpului atatea satifactii. Si ca sa ma revansez macar un pic va las o reteta delicioasa de paste cu ficatei pe care am pregatit-o cu ceva timp in urma si care mi se pare foarte potrivita pe vremea asta.

Ingrediente:
pentru 4 portii, timp de preparare 30, usor
50 g unt
o ceapa mica
400 g ficatei
30 g hribi uscati hidratati in 50 ml apa fierbinte
1 cutie rosii in bulion
50 ml vin Marsala
300 g paste
sare, piper
2 lingurite ulei de trufe/pasta de trufe
50 g parmezan
Preparare:
     Curatam ceapa si o taiem fin, spalam ficateii si ii taiem cuburi. In untul topit calim ceapa timp de 5 minute pana devine aurie. Adaugam apoi ficateii si ii calim 3-4 minute. Adaugam hribii scursi bine, rosiile si Marsala si lasam pe foc inca 5 minute pana obtinem un sos grosut. Condimentam cu sare si piper.
     Intre timp fierbem pastele al dente apoi le amestecam cu sosul si cu uleiul/pasta de trufe. Impartim in farfurii, presaram cu parmezan proaspat si servim

P.S.- reteta e adaptata de aici

                                                                                                              yours truly, pasta lover,
                                                                                                                                       Lavinia