Se afișează postările cu eticheta recenzii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recenzii. Afișați toate postările

noiembrie 08, 2012

Rasfat la Bistro Jaristea

     Imi doream sa ajung la Bistro Jaristea de ceva timp pentru ca ma ispitise Papu mai demult dar inca nu-si facuse timp pentru asta. Norocul a fost ca s-a intors roata si in loc sa ma invite el pe mine, l-am invitat eu pe el. De fapt, am fost invitati amandoi de catre managerul locatiei si evident ca am raspuns cu un mare DA, VENIM.
    Toate astea s-au intamplat cu o saptamana in urma, dar cum procrastination is my middle name si cum ultimele zile au fost atat de obositor de pline si frumoase nu mi-am facut timp sa descarc fotografiile ca sa va pot arata exact despre ce vorbesc.
     Buuunn. Si ne-am infintat intr-o seara ploioasa de joi la Bistro Jaristea, dupa mici peripetii in ceea ce priveste aparatul foto, pentru ca cineva uitase sa puna la incarcare bateria. Ne-am bucurat sa gasim un loc de parcare exact in fata cladirii (au cateva locuri rezervate pentru clienti) iar eu am beneficiat de ajutorul unui domn dragut care m-a ajutat sa cobor din masina si m-a condus cu umbrela pana la intrare. Deja ma simteam rasfatata, si asta nu e putin lucru! Inauntru am fost condusi la o masa mai retrasa, ca sa putem vorbi si fotografia si da in stamba. Mi-a placut asta, cu mentiunea ca am tanjit un pic dupa o alta masa, de doua persoane, de unde aveam si o vedere de ansamblu asupra localului.
     Cat ne-am familiarizat cu meniul si am studiat atent toate fotografiile feluilor de mancare s-au perindat in jurul nostru mai multi chelneri foarte amabili care ne-au adus paine si vin.
     Nu stiu daca fotografiile ne-au ajutat sa alegem sau mai mult ne-au incurcat, cert e ca pana la urma ne-am hotarat la urmatoarele.
Eu:
tartar de somon
 piept de rata cu ratatouille si piure de cartofi
 Sorin:
rulada de cascaval afumat
 piept de curcan cu pere caramelizate
     Vinul a fost o recomandare din partea ospatarului dar nu-mi permit sa fac vreun comentariu in ceea ce-l priveste intrucat gustul meu nu este suficient de educat in acest sens. Cert e ca a fost rosu, demisec, siraz parca si ca mi-a placut.
     Tartarul de somon a fost bunicel, dar nu m-a impresionat in mod deosebit. Sunt de parere ca ii lipsea putina aciditate si oleaca de picanteala. Pieptul de rata a fost fraged si delicios, ratatoiulle aromat si cu o textura perfecta iar piureul fin.
     Sorin insa, a dat lovitura! Nu stiu cum face ca, desi eu sustin ca ma pricep la gatit si mancat, el comanda intotdeauna cele mai bune chestii la restaurant. Aperitivul lui, o rulada de cascaval afumat cu bucatele mici de sunca si rondele de ceapa rosie a fost genial. Un fel de branza cu slana si ceapa dusa la un alt nivel. singurul lucru care nu mi-a placut a fost ketchup-ul de pe farfurie, care dupa parerea mea nu avea ce cauta acolo. I-am spus asta ospatarului care ne-a servit si mi-a spus ca in mod normal trebuia sa fie un sos de rosii de casa, dar care lipsea la acel moment. Cred ca era mai bine sa nu-l mai puna deloc si gata.
     Felul principal, piept de curcan cu pere intr-un sos dulceag, caramelizat a fost insa revelatia serii. Carnea era frageda de se rupea cu firculita iar sosul delicios si addictive. Am lins farfuria, la propriu.
     La desert am luat amandoi o portie de profiterol, pentru ca deja nu mai puteam sa ne ridicam de pe scaune. A fost bun.
     Inainte de plecare am facut un tur al localului impreuna cu seful de sala. Cladirea are doua etaje si este impartita in mai multe camere care comunica relativ larg intre ele. Totul iti da o senzatie de liniste si eleganta, lucru subliniat si de muzica live (cand am fost noi canta cineva la pian dar am inteles ca poate fi si vioara).
     Ospatarii sunt prea amabili iar meniul este bine ales si se schimba in functie de sezon. Va recomand sa mergeti aici pentru o seara romantica in doi, o intalnire de afaceri sau o cina cu parintii. Am inteles ca organizeaza si evenimente asa ca nu ezitati sa faceti o vizita daca va pregatiti de un botez sau o aniversare. Iar daca locuiti sau lucrati in zona cred ca e bine sa stiti ca puteti comanda un meniu delicios de pranz.
Una peste alta, a fost o seara reusita in doi, un b-day premiere asa cum imi place mie sa zic. Voi ati fost la Bistro Jaristea? Cum vi s-a parut?

mai 03, 2012

Zi de vara pana-n seara

...sau cum sa te bucuri la maxim de o zi libera, in 12 pasi simpli.
Pofteam la ziua asta de cateva luni, dar adevarul e ca nici in scenariile mele cele mai fanteziste nu avea cum sa iasa atat de bine. Scenariul e simplu:
1. Ia cu tine jumatatea mai buna si doi prieteni buni. Urcati-va in masina dimineata la ora 8 si plecati din Bucuresti spre Valea Prahovei.
 2. Opriti-va la Sinaia pentru un mic dejun si o cafea delicioasa la KUIB. Urmati indicatorul cu casa memoriala George Enescu ca sa ajungeti pana aici. Noi am fost atat de absorbiti de cat de bine arata locul asta si privelistea incat am uitat sa facem fotografii.
3. Urcati-va din nou in masina si mergeti pana in Poiana Brasov. Plimbati-va un pic si bucurati-va de verdeata si de racoare. Asezati-va la o terasa umbroasa si mancati un mic sau o frigaruie. Racoriti-va cu o bere, doar sunteti in vacanta.
 4. Reluati drumul pana la Rasnov. Lasati masina in parcare apoi luati tractorasul pana sus, la cetate. Admirati in voie peisajul, catarati-va printre ruine si faceti poze.
 Odihniti-va pe o banca la umbra si trageti cu arcul dacava simtiti in stare.
 5. Intoarceti-va la masina apoi mergeti pana in Brasov. Parcati undeva aproape de centru, platiti parcarea (cautati aparatul care functioneaza cu fise) apoi luati incet la pas centrul vechi al orasului.
 6. Mancati o inghetata.
7. Admirati de aproape Biserica Neagra.
8. Intrati si pe Strada Sforii, cea mai ingusta strada din Brasov
 9. Odihniti-va pe o banca langa fantana.
 10. Mergeti la Bistro de l'Arte si mancati o supa delicioasa de ceapa sau una racoritoare si aromata de rosii. Mai beti o bere. La felul doi impartiti o portie de muschi de porc cu piure de cartofi cu vanilie (e delicioasa combinatia) sau niste creveti cu sos de sofran. daca preferati pastele cele cu somon nu sunt o alegere deloc rea. Mai beti o bere.
 11. Mergeti pe jos pana in centru si mancati o prajitura pe terasa la Vatra Ardealului.
 12. Recuperati-va masina si intoarceti-va in Bucuresti. Dormiti 12 ore. Planuiti urmatoare escapada de genul asta!
                                                                                                               Yours truly, Lavinia

aprilie 05, 2012

Bloggers' night out 2- The London street bakery

     Saptamana trecuta (cred) m-am intalnit din nou cu gasca blogerilor mancaciosi, intr-o locatie relaxata si simpatica, contrar asteptarilor determinate de specificul englezesc: The London Street Bakery.
M-am bucurat foarte mult sa stau din nou la povesti cu Ana, Mazi, Florin si Madalin, si sa o cunosc mai bine pe Monica. In plus de data asta le-am avut alaturi si pe Ana si Catalina. Nu stiu daca eu am fost mai relaxata pentru ca deja ii cunosteam si ma simteam in largul meu sau daca pur si simplu locul asta a avut o influenta pozitiva asupra noastra, cert este ca am zumzait toata seara si ne-am fotografiat si-am dat farfuriile din mana-n mana de ziceai ca suntem la noi acasa.
     Gazda noastra, Rachel, ne-a ademenit cu povesti ispititoare despre mic dejunuri cu ciocolata si ceai negru, despre paini facute cu maia si bere si despre multe altele, ca de n-ar fi nu v-as mai povesti. Toate astea in dulcele grai englezesc pe care visez demult sa il ascult la fata locului.
     Am incercat aproape toate preparatele din meniu (cu exceptia supei de urzici pe care nu a vrut sa o guste nimeni :D) si am votat aproape in unanimitate pentru urmatoarele:
1.PAINE, PAINE si iar PAINE- fie ca am mancat-o cu unt simplu sau cu cacao, cu ulei de masline simplu sau cu zatar, cu sosuri pregatite in casa(pesto, harissa, tapenade, painea asta a fost atractia serii, asa incat am luat si acasa pentru cei dragi si ne-am promis sa ne facem un obicei din a ne-o procura. 

 2. Terina de porc, rata si ficat de pasare cu cirese murate-o textura densa si aromata ce se potrivea de minune cu ciresele acrisoare.
 3. Pate de ficat sigilat cu unt si servit cu paine prajita- ar fi mers mai degraba cu o felie de paine proaspata si cu aceleasi cirese murate
 4. Risotto roz cu sfecla- n-am luat decat o furculita dar mi-a placut, si tineti cont ca mie nu prea-mi place orezul.
 5. Placinta de vita cu bere- buna, insa un pic prea apoasa pentru gustul meu. Bag seama ca asa trebuia sa fie, pentru ca ni s-au adus linguri pentru a o manca. Mi-a placut mult foietajul de deasupra, as fi zis ca identific ceva branza inauntru.
 6. Sorbet de rodii- fiinn si racoritor, asa cum doar in Sicilia am mai mancat. Pe asta il incerc musai zilele astea. N-am poza pentru ca la momentul asta ramasesem deja fara baterie.
     Au mai fost pe masa si niste carnati de casa
  si un quiche si o tarta cu migdale si inghetata de vanilie, aceasta din urma comandata chiar de mine.

 Daca pe primele doua nu le-am gustat, sau nu imi mai amintesc de ele, despre tarta nu pot sa zic ca mi-a placut prea mult intrucat era un pic cam uscata iar inghetata de langa avea o consistenta ciudata. Se poate de asemenea ca eu sa fi fost prea ghiftuida in momentul ala si sa nu mai percep bine gusturile, asa ca cel mai bine mergeti la fata locului si faceti-va singuri o parere. Meniul se schimba saptamanal asa ca e posibil sa gasiti si alte minunatii acolo, despre care va rog sa imi spuneti si mie. De asemenea ati face bine sa va luati paine pentru acasa (rezista foarte bine la congelator) sau macar sa o incercati la fata locului.
     Mi-am cam pierdut sirul gandurilor si desi stiu ca vroiam sa va mai povestesc ceva cred ca ma opresc aici. Daca aveti chef de povesti elaborate, vedeti la Ana mai multe detalii, ca ea a povestit mai frumos si mai cu rabdare decat mine. Eu n-am o zi prea buna azi si astept sa se intample o minune ca sa imi revina iar pofta de viata.

                                                                                                                         Yours truly, Lavinia