octombrie 18, 2011

Foie de veau a la Berlinoise

Pentru ca ni s-au terminat rezervele de hrana de prin frigider aseara am scos din congelator un pachet de carne de vita, cu gandul la un boeuf bourguignon. De dimineata am constatat insa ca in pachet era ficat de vitel si nu carne de vita, asa cum credeam eu. Tot raul spre bine, caci am pus in aplicare o reteta pe care vroiam de mult sa o incerc.
 Ingrediente:
800 g ficat de vitel
150 g bacon
1 ceapa rosie
4 linguri unt
50 ml vin alb
50 ml otet balsamic
3 mere
sare, piper
Preparare:
Pentru inceput am taiat baconul fasii subtiri si ceapa pestisori. Am pus baconul intr-o tigaie de teflon, fara grasime, si l-am lasat sa se rumeneasca apoi l-am scos pe prosoape de bucatarie. In grasimea ramasa am adaugat o lingura de unt si ceapa pe care am calit-o usor, cat sa se inmoaie. Intre timp am scos samburii merelor si le-am taiat felii grosute. Am adaugat merele peste ceapa si am mai lasat cateva minute sa se rumeneasca si ele usor. Am turnat vinul si otetul balsamic deasupra si am mai lasat 2-3 minute, cat sa se evapore si sa se concentreze sosul. Merele trebuie sa fie moi dar sa isi pastreze forma. Am adaugat si baconul prajit si am lasat deoparte.
Am spalat bine ficatul si l-am taiat in felii groase de 1,5 cm apoi l-am dat usor prin faina si l-am prajit in 2 linguri de unt, cate 2-3 minute pe fiecare parte. NU l-am sarat inainte pentru ca am vrut sa obtin un ficat fraged!
Cand ficatul era si el gata l-am amestecat cu merele , am presarat sare, piper si patrunjel deasupra si am savurat.
 Asta da pranz delicios si sanatos. Pofta buna!

2 comentarii: