octombrie 22, 2016

Banana bread (mai) sanatoasa

Iubesc bananele de cand ma stiu. Cand eram mica imi placea atat de tare incat la un moment dat am daclarat ca "as manca un pom intreg"! :D. Mi se par niste fructe a atat de deliciaosa si versatile incat le am tot timpul in casa, pentru o gustare rapida sau pentru a imbogati porrige-ul  sau clatitele de dimineata.
Cand uit insa de ele prea mult timp si se innegresc recurg la o reteta de banana bread ca se le salvez de la gunoi. Imi place painica asta dulce (un chec pe romaneste) pentru ca e umeda, rezista bine cateva zile si o poti prepara cu mai putin zahar fara ca asta sa ii afecteze gustul. Se face usor si se potriveste de minune cu cafeaua, iar la 160 de calorii pe portie cat are reteta asta se potriveste perfect ca si gustare atunci cand te apuca pofta de dulce dar nu vrei sa dai iama in ciocolata.
Intelegeti acum de ce m-a cucerit reteta asta. M-am bucurat si pentru ca am ocazia sa folosesc untul de cocos de la Republica Bio si mierea in locul zaharului dar nu va cramponati de acest detaliu daca nu le aveti la indemana. Folositi unt topit sau ulei de floarea soarelui si va fi la fel de buna.
Ingrediente:
15 portii, usor, timp de preparare 1 ora 20 minute
1/3 cup ulei de cocos lichid
1/3 cup miere
2 oua
3 banane foarte coapte (cu pete negre)
1/4 cup lapte
1 lingurita vanilie
1/2 lingurita sare
1 lingurita bicarbonat
1/2 lingurita scortisoara
1 3/4 cup faina
1/2 cup miez de nuca
Preparare:
Intr-un bol incapator sau in vasul mixerului amestecam bine uleiul cu mierea apoi adaugam ouale si continuam sa mixam pana se incorporeaza. Adaugam apoi bananele zdrobite cu furculita, laptele si vanilia si mai mixam 1-2 minute. Oprim mixerul, adaugam toate ingredientele uscate in afara de nuci si mai mixam apoi 1 minut cat sa se incoporeze. La sfarsit adaugam si nucila si amestecam usor cu o spatula.
Turnam compozitia intr-o tava de chec tapetata cu hartie de copt (eu folosesc o tava de silicon pe care nu e nevoie sa o ung cu nimic) si dam la cuptorul incins la 180 de grade pentru aproximativ o ora. Verificati cu un betisor daca prajitura este gata dupa acest interval, uneori e nevoie de mai mult timp.
O lasam sa se raceasca in tava apoi o scoatem si o feliem.
Eu o pastrez intr-o punga de plastic cu ziplock si imi tai cate o felie cand am nevoie. Cred ca se pastreaza bine si la congelator dar nu am incercat pana acum asa ca nu va pot spune cu se comporta.

Informatii nutritionale per portie(1 felie):
calorii: 170
carbohidrati: 21 g
lipide: 8 g
proteine:4 g
fibre: 2g 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu