Prajitura cu visine ca in copilarie

     Doua postari pe blog in doua zile consecutive? I didn't see this coming! Numai ca dupa ce ieri v-am aratat o poza cu prajitura cu visine a copilariei mele am fost uimita de numarul mare de likeuri si m-am gandit ca poate mai sunt si altii care cauta acea reteta perfecta cu care au crescut. Eu una am incercat mai multe variante si abia cand am gasit-o pe cea originala (adica fix pe cea pe care o folosea matusa mea in copilarie cand ne facea prajitura asta) nu m-am lasat.

Asadar, daca vreti si voi sa va bucurati de amintiri dulci-amarui notati asa:
Ingrediente:
16 portii, timp de preparare 40 minute, usor
5 oua
1 cana zahar
4 linguri apa
1 cana faina
4 linguri ulei
1 castron mare visine fara samburi
Preparare:
    Se bat albusurile cu 4 linguri de apa, un praf de sare si zaharul pana se obtine o bezea tare. Se adauga apoi galbenusurile, uleiul si faina si se mai amesteca putin cat sa se omogenizeze compozitia. Se toarna intr-o tava tapetata cu unt si faina, sau mai simplu, cu hartie de copt, se adauga 2/3 din visine deasupra si se da la cuptorul incalzit la 180 de grade. Dupa 10 minute se trage tava putin in afara cuptorului si se adauga si restul de visine apoi se mai lasa la copt inca 20 de minute sau pana cand o scobitoare introdusa in centru iese curata. Se lasa sa se raceasca apoi se portioneaza si se pudreaza cu zahar pudra. E geniala cu un pahar de lapte rece dar si simpla.

     Apropo de asta, voua ce mancaruri va aduc cel mai tare aminte de copilarie? Eu am o lista intreaga care incepe cu prajitura asta, continua cu cozonacul cu crema de ciocolata si nuca, scovergile cu zahar, branzoaicele, omleta cu multa verdeata, tochitura mancata direct din ceaun cu mamaliga si cate si mai cate. Am mostenit bucuria de a manca si gati de la doua persoane foarte dragi mie care din pacate nu mai sunt de mult printre noi si cumva ma simt datoare sa duc mai departe traditia asta. Si nici ca se putea sa primesc o insarcinare mai frumoasa.

                                                                                                                       yours truly,
                                                                                                               a little bit nostalgic, Lavinia